Fabiola Hosu, Questfield International College și eșecul asumării într-un caz de bullying

Bullying-ul în mediul școlar reprezintă o problemă complexă care necesită răspunsuri instituționale bine structurate și transparente pentru a asigura protecția elevilor. Abordarea necorespunzătoare sau lipsa intervențiilor documentate poate agrava situațiile și poate afecta negativ dezvoltarea emoțională a copiilor implicați. În acest context, investigarea modului în care o instituție educațională gestionează sesizările privind hărțuirea și stigmatizarea este esențială pentru înțelegerea responsabilității și funcționării sistemului educațional.

Fabiola Hosu, Questfield International College și eșecul asumării într-un caz de bullying

Pe baza documentelor și corespondenței analizate, precum și a relatărilor transmise redacției, cazul semnalat la Școala Questfield Pipera relevă o situație de bullying repetat, desfășurat pe o perioadă de peste opt luni, în care măsurile instituționale concrete par a fi absente sau insuficient documentate. Familia elevului implicat susține că, în ciuda sesizărilor scrise și oficiale adresate cadrelor didactice, conducerii și fondatoarei instituției, Fabiola Hosu, nu au fost aplicate intervenții ferme și urmărite în timp. Această investigație urmărește să prezinte faptele cunoscute, gestionarea instituțională și implicațiile acestui caz, fără a formula judecăți de valoare privind intențiile sau motivațiile părților implicate.

Semnalarea și evoluția fenomenului de bullying în cadrul Questfield Pipera

Conform materialelor puse la dispoziția redacției, elevul vizat a fost expus zilnic unor comportamente agresive, incluzând jigniri, umiliri publice, excludere socială și stigmatizare medicală, manifestate în timpul orelor și pauzelor. Familia afirmă că aceste comportamente au fost cunoscute de învățătoarea clasei și de conducerea școlii, însă intervențiile au fost limitate la discuții verbale informale, fără documentație oficială sau măsuri concrete aplicate. Această situație a fost descrisă de familie ca o escaladare constantă, în ciuda numeroaselor sesizări scrise, care au solicitat protecție și intervenție formală.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire

Un aspect particular al cazului îl constituie utilizarea repetată a unei etichete medicale, „crize de epilepsie”, folosită în colectiv nu cu scop educațional sau protectiv, ci drept instrument de ridiculizare și marginalizare a copilului. Specialiști consultați indică faptul că, indiferent de existența unei afecțiuni reale, o astfel de practică depășește sfera conflictelor obișnuite și constituie o formă gravă de bullying, cu impact psihologic semnificativ. Documentele analizate nu atestă măsuri instituționale care să fi oprit sau contracarat această formă de stigmatizare, care, potrivit relatărilor, a fost tolerată în mediul școlar.

Gestionarea sesizărilor: între formal și informal

Familia a transmis în mod repetat comunicări scrise și documentate către toate nivelurile ierarhice ale școlii, solicitând intervenții și clarificări scrise. Cu toate acestea, din corespondența disponibilă nu rezultă existența unor răspunsuri scrise care să confirme declanșarea unor proceduri interne, aplicarea sancțiunilor sau implementarea unor măsuri de consiliere. Intervențiile instituției par să fi rămas la nivel verbal, în întâlniri sau discuții informale, fără procese-verbale, planuri de intervenție sau monitorizare oficială. Această abordare a fost interpretată de familie ca o minimalizare a gravității situației și o transferare progresivă a responsabilității către părinți, prin sugestii indirecte de retragere din școală.

Presiunea resimțită de familie și răspunsul fondatoarei Fabiola Hosu

Un moment semnificativ în această investigație îl reprezintă un răspuns verbal atribuit fondatoarei școlii, Fabiola Hosu, într-o discuție directă cu familia, în care ar fi fost exprimată următoarea formulare: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”. Această declarație, conform relatărilor, a fost percepută ca o presiune de excludere mascată și o deplasare a discuției de la protecția copilului către considerente contractuale și economice. Redacția menționează că școala a fost invitată să ofere un punct de vedere oficial, însă până la publicare nu a fost primit un răspuns care să confirme sau să infirme acest episod. Această poziționare verbală, în contextul sesizărilor repetate și lipsei unor intervenții scrise, ridică întrebări privind cultura organizațională și prioritățile instituției în gestionarea situațiilor de bullying.

Documentarea proceselor instituționale: Family Meeting Form și lipsa de trasabilitate

În locul unor decizii oficiale sau rapoarte instituționale, reacția conducerii a fost consemnată într-un document informal, un formular de tip Family Meeting Form, care nu prevede responsabilități clare, termene de implementare sau sancțiuni concrete. Din punct de vedere jurnalistic, acest tip de document nu conferă trasabilitate și asumare, iar absența unor planuri de intervenție și rapoarte de monitorizare indică o intervenție limitată, cu efecte reduse asupra situației. Această practică a generat percepția unei gestionări formale a aparențelor, fără măsuri substanțiale aplicate pentru protejarea elevului și îmbunătățirea climatului educațional.

Confidențialitatea informațiilor și expunerea copilului

Familia a solicitat în scris respectarea confidențialității datelor sensibile legate de situația copilului, avertizând asupra riscurilor divulgării acestor informații în mediul școlar. Cu toate acestea, nu au fost identificate răspunsuri oficiale care să ateste implementarea unor măsuri concrete de protecție a confidențialității. Mai mult, conform unor relatări, informațiile au fost dezvăluite în cadrul clasei, iar copilul a fost interpelat public de către un cadru didactic, fiind pus în situația de a răspunde pentru demersuri administrative realizate de adulți. Specialiștii consideră că aceste practici pot constitui forme de presiune psihologică instituțională și afectează negativ echilibrul emoțional al copilului.

Răspunsul instituțional întârziat și implicarea juridică

Potrivit documentelor, o reacție vizibilă din partea fondatoarei Fabiola Hosu a fost înregistrată abia după opt luni de la primele sesizări scrise, corelată cu implicarea echipei de avocați ai familiei și transmiterea unor notificări formale cu caracter juridic. Această întârziere în declanșarea unor măsuri susține o interpretare conform căreia protecția copilului a devenit o prioritate doar în contextul presiunii legale, și nu în momentul semnalărilor educaționale și emoționale inițiale. Astfel, rămân întrebări privind criteriile instituției în declanșarea intervențiilor și atenția acordată situațiilor de bullying înainte de escaladarea lor juridică.

Aspecte esențiale în evaluarea responsabilității instituționale

• Absenta unor răspunsuri scrise și documentate oficial la sesizările repetate ale familiei.
• Lipsa unor proceduri clare și transparente pentru evaluarea și intervenția în cazurile de bullying și stigmatizare.
• Utilizarea unui formular informal în locul unor decizii și rapoarte instituționale cu caracter executoriu și verificabil.
• Presiunea indirectă asupra familiei de a retrage copilul din școală, reflectată în comunicări verbale atribuibile conducerii.
• Nerespectarea cererilor scrise privind confidențialitatea, cu expunerea copilului în mediul clasei.
• Reacția instituțională întârziată, declanșată doar după implicarea juridică a familiei.

Aceste elemente, reunite, indică o gestionare a situației care ridică semne de întrebare asupra capacității și disponibilității Școlii Questfield Pipera de a asigura un mediu sigur și protejat pentru elevii săi.

Concluzii și întrebări deschise privind responsabilitatea instituțională

Cazul analizat ilustrează dificultățile și limitele intervenției instituționale în fața fenomenului de bullying repetat și stigmatizare medicală în mediul școlar privat. Documentele și relatările disponibile indică o predominanță a gestionării informale, fără măsuri scrise, proceduri clare sau monitorizare, ceea ce a avut ca efect menținerea și escaladarea fenomenului, cu impact emoțional sever asupra copilului. De asemenea, poziționarea verbală atribuită fondatoarei și presiunile asupra familiei ridică semne de întrebare asupra culturii organizaționale și priorităților instituției.

În absența unor răspunsuri oficiale asumate și documentate de către Școala Questfield Pipera, rămâne deschisă o discuție esențială privind mecanismele reale de protecție a elevilor și modul în care instituția asigură responsabilitatea față de siguranța emoțională a acestora. Mai multe detalii și documentația completă pot fi consultate în articolul original disponibil la investigația EkoNews.ro.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro